
Conferința Grădinița 2.0 a adus idei și perspective valoroase despre evaluarea în educația timpurie
Grădinița 2.0: observarea și evaluarea în educația timpurie a reunit reprezentanții principalelor curriculum-uri educaționale din România într-un dialog care a evidențiat modul în care fiecare dintre ele abordează progresul copilului, cum îl planifică și cum îl evaluează. Evenimentul a fost organizat de Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație. Pentru a permite accesul la informație tuturor profesorilor și părinților interesați, pe blogul Kinderpedia vor fi publicate săptămâna aceasta articole dedicate prezentării fiecărei invitate.
Conferința a adus în prim plan importanța evaluării progresului copiilor și s-a axat pe diferitele moduri în care curriculumul național și cele alternative prezente în România – Montessori, Step by Step, Waldorf, sistemul româno-finlandez și sistemul britanic – urmăresc, evaluează și încurajează evoluția copiilor în educația timpurie.
Evenimentul a punctat, de asemenea, rolul tehnologiei în evaluarea progresului. Echipa Kinderpedia a prezentat în cadrul conferinței și modulul lansat recent - monitorizarea progresului – un instrument digital și versatil – disponibil chiar în aplicația mobilă - ce permite înregistrarea în timp real a observațiilor profesorului și analiza lor într-o fișă individuală de progres pentru fiecare copil, adaptată fiecărui curriculum educațional.
Conferința Grădinița 2.0: observarea și evaluarea în educația timpurie a avut loc pe 7 octombrie în format hibrid și a beneficiat de prezența unor nume sonore în domeniul educației, recunoscute pentru viziunea și eforturile neobosite pe care le întreprind pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor care începe cu educația timpurie și continuă în anii de școală. Aceasta a fost cea de-a patra ediție a seriei Grădinița 2.0, eveniment inițiat în februarie 2019.
“Conferința Grădinița 2.0: Observarea și evaluarea în educația timpurie ne-a permis să privim mai atent către modul cum evaluarea poate și trebuie să devina un instrument pentru a înțelege și facilita progresul individual al fiecărui copil. Pentru a le permite profesorilor să folosească evaluarea zi de zi, am adus-o chiar în palma lor, pe Kinderpedia, unde pot înregistra observații personalizate din mers și le pot analiza apoi într-un format centralizat și adaptat fiecărui curriculum. Noul modul de monitorizare a progresului este încă un exemplu al modului cum tehnologia simplifică activități consumatoare de timp și resurse și le maximizează impactul. Evaluarea devine astfel individuală, transparentă și colaborativă.” a afirmat Evelina Necula, co-fondatoarea Kinderpedia.
Moderatorul conferinței a fost Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, inițiatoarea programului educațional pentru părinți, Școala Familiei.
Datorită tehnologiei, informația se primește în timp real, părinții sunt conectați la activitatea de peste zi a copiilor, asigură totodată o mai bună transparență datorită accesului în orice moment la orarul copiilor, activitățile desfășurate, evenimentele importante și tot ce ține de parcursul copiilor în etapa educației timpurii - este de părere Oana.
Primul panel al evenimentului le-a reunit pe Valentina Secară, fondatoare și manager Acorns Nurseries, Cristiana Boca, Coordonatoare Educație Timpurie, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și Ioana Șurubaru, director educațional al Grădiniței ERI Sibiu și director de resurse umane al Școlii Gimnaziale Româno- Finlandeze ERI, Sibiu.
Valentina Secară, fondatoarea Acorns Nurseries a evidențiat că, în sistemului britanic, accentul se pune pe ideea că fiecare copil este unic, iar evaluarea se face fără presiunea de a împlini criteriile, fără a face comparații între copii, ci respectând ritmul în fiecare se dezvoltă. Părinții sunt partenerii din umbră, cei care continuă acasă procesul educațional. Părinții au nevoie să fie implicați cu multă empatie și mult respect în tot procesul educațional, spune Valentina.
Cristiana Boca, coordonatoarea departamentului de Educație Timpurie din cadrul Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, a subliniat că evaluarea în alternativa Step by Step se bazează pe observarea continuă care duce către o planificare receptivă și personalizată. Cel mai important lucru pe care îl poate face părintele este să-i citească, să discute cu copilul și să pună în cuvinte toate emoțiile și trăirile acestuia, a afirma Cristiana.
Ioana Șurubaru, director educațional al Grădiniței ERI Sibiu, a expus principiile care stau la baza educației finlandeze și a accentuat importanța pe care o au educația în natură, socializarea și comunicarea cu părinții în consolidarea triunghiului format din grădiniță, copil și familie.
Părinții pot fi implicați în progresul copiilor printr-un plan individualizat de învățare, alcătuit de educatori, cu sprijinul psihilogilor, dar și al familiei, a menționat Ioana.
Din cel de-al doilea panel al conferinței au făcut parte Ana-Maria Brezniceanu – educator AMI, co-fondatoare Montessori Kindergarten of Bucharest și Montessori School of Bucharest, Ana Bordan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș, formator SuperTeach și Dana Șerban – Director Educațional, Școala Primară Liberă Waldorf Sophia, Brașov.
Ana-Maria Brezniceanu, co-fondatoare Montessori Kindergarten of Bucharest și Montessori School of Bucharest, a vorbit despre principiile filozofiei Montessori, evidențiind importanța observării unicității și a ritmului propriu fiecărui copil printr-o analiză care urmărește comportamentul, starea emoțională, autogestionarea celor mici într-un mod senin, cald și tolerant.
Ana Bordan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș, ne-a împărtășit motto-ul cu care îi încurajează pe cei mici: “Mâine voi greși mai bine.”
Ana a vorbit cu multă căldură și entuziasm despre misiunea sa de învățător, despre importanța culegerii de informații despre micii școlari din activitatea lor de la grădiniță și a propus o evaluare adresată procesului de învățare, nu subiectului.
Dana Șerban, Directorul Educațional al Școlii Primare Libere Waldorf Sophia din Brașov, a subliniat că cei mici sunt ființe senzoriale, a evidențiat importanța euritmiei în educația Waldorf și a vorbit despre evaluare ca proces în desfășurare, orientat spre viitor, spre nivelul de dezvoltare la care fiecare copil ajunge în propriul ritm.
Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație este organizatorul conferinței. Platforma reunește toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă. De la check-in cu QR code pentru a face prezența elevilor, sau accesul instantaneu la orar, catalog și carnet de note, până la predarea video la distanță și modulul de teme sau mesageria rapidă, Kinderpedia furnizează infrastructura digitală pentru modernizarea sistemului de învățământ din România, precum și la nivel european. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.
Organizarea conferinței a fost facilitată de Startup Grind și InnovX - BCR. Partenerii media ai evenimentului au fost: Radio Itsy Bitsy, Totul despre mame, Prescolar.ro, România Pozitivă, Vocea Parintilor, Asociația Ține de Noi, Playouth.
Citește și alte articole de la conferință:
Ana Bordan, Grădinița 2.0: “Caută să vezi măreția din fiecare copil cu care interacționezi!”
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.