
Învățarea activă: de la predarea unidirecțională, la discuții, jocuri și proiecte colaborative
Învățarea activă presupune trecerea de la predarea unidirecțională, la discuții, jocuri și proiecte colaborative. Când elevul participă activ la clasă, și calitatea actului educațional crește, cu fiecare contribuție individuală. Noțiunile și teoriile noi se nasc din schimbul de idei între toți cei implicați, concluziile se desprind natural și elevii și le însușesc mai ușor.
Învățarea activă aduce în centrul procesului didactic, elevul. Învățarea activă este un model ce presupune: un nivel mai înalt de implicare din parte elevului, o serie de activități ce au la bază discuții, rezolvare de probleme, studii de caz, jocuri de rol și alte metode interactive. Cu toate acestea, îndrumarea instructorului este în continuare crucială în sala de clasă; indicațiile oferite, feedbackul și evaluarea rămân elemente esențiale în atingerea performanței. Rezultatele școlare ale elevului se îmbunătățesc semnificativ atunci când acestuia i se oferă posibilitatea de a se implica activ în construirea propriului parcurs de învățare.
Învățarea activă, după cum sugerează și numele, este o strategie de instruire în care elevii își asumă un rol dinamic, participă și reflectează asupra propriei învățări. Spre deosebire de învățarea pasivă care se rezumă la ascultarea unei prelegeri, învățarea activă cuprinde exerciții scurte de scriere, stimularea articulării unui punct de vedere critic, exerciții care prezintă situații reale de viață, lucru individual, în perechi sau în grupuri de colaborare.
Cercetările indică faptul că învățarea activă funcționează deoarece implică consolidarea cunoștințelor de către cel care învață. În plus, elevii au mai multe șanse să dobândească deprinderi atunci când sunt puși în situații de colaborare și stimulați spre reflecție. Ceea ce face ca învățarea activă să fie mai eficientă decât instruirea tradițională bazată pe prelegeri nu este activitatea în sine, ci modul în care elevii se implică mental în sarcină. Învățarea activă este mai eficientă atunci când experiența îl sprijină pe elev să interacționeze cu o tematică dată și să reflecteze asupra acesteia.
Instruirea este mai eficientă atunci când mai multe căi neuronale sunt stimulate în același timp; cu cât putem activa mai mult creierul elevilor în diferite moduri, cu atât mai mult aceștia se dezvoltă și se bazează pe o metalitate flexibilă.
Implicarea a cât mai multor procese senzoriale, cognitive, emoționale și sociale ale elevilor va crește potențialul lor de învățare, iar acest lucru poate fi realizat prin: activități centrate pe rezolvarea de probleme; activarea regiunilor creierului implicate în funcțiile executive; stimulare tactilă; implicarea procesării vizuale; abordarea unui subiect în mai multe moduri (vizionare de filme, ascultare de secvențe audio, citit, interpretare roluri etc.); apelarea la experiențele de învățare traversate de către elevi până în acel moment (astfel, noile informații sunt legate de evenimente anterioare concrete); promovarea relațiilor colaborative.
Învățare activă vs. pasivă
Linia dintre învățarea "activă" și cea "pasivă" poate fi neclară. Predarea care rămâne doar un transfer unidirecțional de informații, de la instructor la student, este în prezent un model prea puțin stimulativ pentru a ghida studenții spre învățare. De cele mai multe ori, învățarea pasivă poate fi utilizată drept fundament pentru un proces de învățare complex, în cadrul căruia elevul să fie implicat activ. Dacă în procesul didactic, elevul citește un material fără a fi însoțit de o stimulare spre reflecție, va reține doar 10% din ceea ce a parcurs. Completarea acestei etape cu o prezentare îl va ajuta pe elev să integreze materialul parcurs, iar ulterior va putea să îl definească, explice și descrie. Atunci când explicațiile profesorului sunt însoțite de un suport vizual, elevul va reuși să își amintească 50% din cele prezentate și să le aplice în contexte practice.
Reușita elevului în ceea ce privește analizarea și evaluarea conținuturilor, dar generarea de noi idei, depinde de multitudinea de contexte în care acesta să fie stimulat spre reflecție, să i se solicite opinia critică și să pună în aplicare cele dobândite. Atunci când după citire, ascultare și scriere, elevul este pus și în situații practice, procesul de învățare activă este complet, iar procentul de informații cu care elevul va rămâne este de 90%.
Constructivismul, originea metodelor de învățare activă
Învățarea activă își are originea în curentul numit constructivism. Pilonii principali ai acestui curent se centrează pe ideea că elevul nu este „un vas ce trebuie umplut" ci este un partener în procesul de învățare, fiind conștient și implicat în demersul lui de formare de competențe.
Teoria constructivistă a apărut în perioada 1980-1990 și se bazează pe ideea că elevii sunt participanți activi în procesul de învățare; cunoștințele sunt construite pe baza experiențelor. Pe măsură ce se produc evenimente, fiecare persoană reflectă asupra experienței și încorporează noile idei. Reprezentanți ai acestui model au fost: Dewey, Piaget, Vygotsky, Gagne și Bruner.
Aici, sub forma unui videoclip ilustrat, mai multe informații despre învățarea activă.
7 diferențe între învățarea activă și cea pasivă
Trei motive pentru care învățarea activă nu dă greș niciodată
Învățarea activă influențează pozitiv experiența de învățare a unui elev. Elevii iau singuri inițiativa de a fi pe deplin implicați în activitățile desfășurate în sala de clasă și sunt conștienți de călătoria lor de învățare. Când se aplică metode de învățare activă, elevul reușește să dezvolte abilități de colaborare, reflexie și de rezolvare a problemelor, înțelege importanța angajării active în învățare și devine mai motivat să își dezvolte competențele cheie.
Profesorul Carl Wieman a aplicat o metodă în patru etape din care s-a observat că implicarea elevilor pentru a afla răspunsul corect la o anumită problemă este cu adevărat o experiență imersivă.
În primul rând, studenții lucrează activ pentru a afla răspunsul la probleme interesante, iar pentru că toți au votat un răspuns încă de la începutul provocării, au un interes mai ridicat să vadă dacă au avut dreptate. Cu alte cuvinte, creierele lor decid că informația abordată este importantă de reținut și, prin urmare, sunt mai receptivi la învățare.
În al doilea rând, rezolvând probleme în mod individual și în grupuri, ei se adâncesc în material. Atunci când explicăm noțiuni unui coleg, se construiesc noi căi sinaptice în interiorul creierului lor.
În al treilea rând, explicația din partea profesorului vine doar după ce studenții și-au formulat deja propriile gânduri despre concept. În acest moment, explicația devine mai logică, deoarece creierul poate conecta noua informație la toate gândurile pe care tocmai le-a construit. Răspunsurile corecte au o fundație solidă.
Scopul acestei metode este că prin implicarea elevilor în căutarea de răspunsuri și rezolvarea de probleme concrete, ei învață, de fapt, să gândească și să ia decizii ca experți în domeniu. Metoda a fost folosită de profesorul Wieman pentru a avansa noi tehnici predare-învățare a științelor exacte și a fost propusă spre analiză și aplicare în mai multe universități americane printre care și MIT.
Cum sprijină Kinderpedia învățarea activă și tranziția către o clasă modernă
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.